Title Image

Echipa

„FOUR Design Studio a fost si este despre familie, impartasirea dorintelor si vizunii, despre creativitate, pasiune ai empatie, principii care ne leaga si care ne-au format impreuna ca echipa. Timpul ne-a demonstrat ca, pe langa acestea, orice proiect, personal sau de business, presupune si o doza considerabila de perseverenta, umor si, bineinteles, de sansa. Sansa care, desi uneori vine din cele mai neasteptate contexte, aduce cu sine si provocarile fara de care nu poti atinge maturitatea – nici personal si nici profesional.

Cand am demarat proiectul FOUR Design Studio nu am facut-o atat in ideea de business, cat mai degraba ca un experiment. Am mers pe principiul: de ce sa nu incercam? Am vazut in asta o oportunitate de a ma exprima liber, de a crea si a ma implica in directiile care ma pasioneaza, o sansa pe care nu am avut-o in perioada in care am colaborat cu alte birouri de arhitectura. Apoi, asa cum se intampla intotdeauna cand faci lucrurile corect, sincer si putin naiv la inceput, am reusit sa crestem si au inceput sa apara oportunitatiile de a ne implica in proiecte mai mari, care au adus cu sine nevoia fireasca de extindere a echipei. De aceea, am cautat sa imi aduc alaturi colegi la fel de pasionati de arhitectură, cu care sa impartasesc acelasi limbaj in design, in speranta ca le pot oferi acea libertate de expirmare pe care, poate, eu nu am avut-o in postura de angajat.

Nu avem o poveste sau o reteta magica prin care am reusit sa ne dezvoltam. Ce avem, insa, este dorinta de a merge mereu mai departe si de a face lucrurile mai bine, incercand in tot acest timp sa ne bucuram ca putem lucra intr-un domeniu care ne pasioneaza. Nu este mereu usor si, uneori, neprevazutul iti poate distruge toate planurile, indiferent cat de bine pregatit erai pentru ele. Insa, am invatat ca trebuie sa le luam pe toate ca atare si, cu perseverenta, putin noroc si inconjurati de oamenii potriviti, putem iesi invingatori din orice provocare.”

Raluca Pavel | Co-fondator FOUR Design Studio

Designerii noștri

Inteleg

Orice proiect reusit presupune o buna colaborare si comunicare intre designer si beneficiar. Intelegem contextul, dorintele beneficiarului, dar si limitele impuse de acesta.

Stiu

“Unde?” “Cum?” “Cine?” “In cat timp?” si “Cat costa?” Sunt intrebarile beneficiarilor nostri ce isi gasesc mereu raspuns alaturi de designerii FOUR.

Creeaza

Totul porneste de la o idee geniala transpusa in fiecare detaliu. Prin ea compunem spatiul adaptat la stilul de viata si ritmul beneficiarului.

Reusesc

Transformam ideile in produs finit prin management riguros al costurilor si al timpului. Ne oprim doar cand stim ca totul este complet si nimic nu mai poate fi schimbat/agaugat/eliminat.

Înțeleg

Orice proiect reușit presupune o bună colaborare și comunicare între designer și beneficiar. Înțelegem contextul, dorințele beneficiarului, dar și limitele impuse de acesta.

Creează

Totul porneste de la o ideeTotul pornește de la o idee genială transpusă în fiecare detaliu. Prin ea compunem spațiul adaptat la stilul de viață și ritmul beneficiarului. geniala transpusa in fiecare detaliu. Prin ea compunem spatiul adaptat la stilul de viata si ritmul beneficiarului.

Stiu

“Unde?” “Cum?” “Cine?” “In cat timp?” si “Cat costa?” Sunt intrebarile beneficiarilor nostri ce isi gasesc mereu raspuns alaturi de designerii FOUR.

Reusesc

Transformam ideile in produs finit prin management riguros al costurilor si timpului. Ne oprim doar cand stim ca totul este complet si nimic nu mai poate fi schimbat/agaugat/eliminat.